traim!

perioada aceasta se anunta a fi foarte incarcata de activitati si se pare ca nu se dezminte, incepand chiar de luna trecuta, insa nu chiar cu activitatile pe care ni le-am propus.

in primul rand, atelierul a intrat intr-o scurta vacanta, din motive independente de activitatile noastre acolo.
in curand ne vom afla intr-un spatiu nou, doar al nostru, amenajat de noi, special in acest scop, de-abia astept! faptul ca il vom amenaja chiar noi inseamna ca o sa dureze un pic, daca ne gandim ca o luam de la 0, adica de la vopsitul peretilor :)

partea si mai buna e ca se schimba radical organizarea, o sa fim mai multi, o sa avem mai multe ateliere si o programa afisata din timp.

cu toate ca aceasta [sper eu] mica pauza mi-a schimbat planurile, n-am putut sta linistita, asa ca m-am apucat de cusut ciorapei pentru Mos Nicolae.
cum o problema nu vine niciodata singura, nici poze nu prea pot face din cauza de telefon stricat, inlocuit cu telefon vechi cu camera foto mai slaba, stricat si el si inlocuit cu un telefon mai vechi, fara camera foto :)

cu ciorapeii la mine e cam cu dus si intors, deoarece, asa cum am tot trancanit pe aici, sunt anti pseudotraditii/sarbatori/obiceiuri. cu mici exceptii, deoarece sunt sensibila la chestii dragute. adica am niste forme de briose senzationale, facute sa fie folosite de halloween. ceea ce nu am pus in practica. insa formele sunt atat de dragute incat mi se pare stupid sa nu le folosesc doar pt ca am eu pitici pe creier cu americanismele sufocante, stupide si de prost gust, pe care nu le inghit nici cu forta. asa ca fac bine mersi briose faine, cu fantomite, dovleci si alte prostioare, in tot timpul anului, mai putin de sarbatoarea careia le sunt destinate, asa cum fac prajiturele cu flori, buline, sau orice alte motive care au avut norocul sa nu fie atasate vreunei traditii.

cu ciorapeii la fel. eu am crescut cu Mos Nicolae asteptat cu cizme adevarate, lustruite si pregatite frumos (preferabil mai multe perechi :D) pe hol. cum nici vreun semineu nu am, nu vad de ce i-as pune un ciorap carpit in cui, sa-mi lase daruri. in situatia asta, retrograda cum sunt, am impresia ca ies totusi in oarecare castig de spatiu pentru cadouri.
cu toate astea sunt simpatici si ciorapeii, cum e simpatica si turta dulce decorata cu glazura colorata.
asa ca mi se pare o solutie ok pentru cei carora le facem daruri in alt interval orar decat cel rezervat mosului, care vine, asa cum bine stim, cand dormim cuminti.
si nici sa merg in vreo vizita si sa las in cizmele altora cadourile nu-mi vine, solutia mea raman ciorapeii din fetru, cusuti de mine (evident) si umpluti cu bunatati, facute sau nu de mine.

plus ca am in plan si un cos, in care sa transport ciorapeii, care erau putini cand am inceput sa cos la ei, insa pe parcurs lista pare din ce in ce mai lunga si se tot adauga. ca la gmail, still counting :)

prin urmare, dragii mei, traim, desi n-am mai dat vreun semn pe aici. muncim cu drag si spor pe de o parte pentru sarbatorile pe care le astept cu emotie, pe de alta parte pentru inceputul de an, care sper sa fie de bun augur pentru noi toti si mai ales pentru atelier!

o sa postez curand ciorapeii si cine stie ce mai apare pana ma ridic iar de la masina de cusut, poate va inspir.

PS: si ar mai fi o surpriza, la care inca lucrez cu o prietena, de-abia astept sa terminam si sa va povestesc cand, cum, unde, cat si mai ales ce!

We don’t need no halloween !!!

mda...peste tot oferte la porcarii de halloween: masti, scheleti, dinti de vampiri&co.
nu stiu altii cum sunt, dar eu fac parte din categoria revoltatilor de noul ambalaj rom. ma rog, reclamele alea au fost atat de...prea... incat ma intreb cine nu s-a revoltat. in fine, asta cu romul e poveste lunga, as avea multe de spus, mai ales despre revenirea la vechiul ambalaj, care ma asteptam sa fie diferita. oricum, altceva ma apucasem sa scriu.
desi e magic de valentine's day, cu sticle de vin cu etichete speciale, cu reduceri la bomboane fine din ciocolata, cu multe chestii ok in afara de plusuri roz si...(nu stiu care e antonimul lui afrodisiac, dar asta e impresia pe care mi-o lasa), nu inteleg de ce nu suntem capabili sa il actualizam pe dragobica al nostru. adica io, ca roman, sunt atat de lipsit de inspiratie incat sa nu gasesc chestii ok de facut de dragobete in aceasta era moderna, in afara de stirile TV despre ce faceau strabunicii?
no, sunt de acord ca suna usor paniu dragobete, dar nici ziua lui Valentin nu e vreun nume sa te dea pe spate.
ma rog, iar m-am apucat sa vorbesc de altele, revenim la sezonul de fata.
in primul rand, pana azi n-am stiut care e semnificatia zilei de Halloween si nici acum, cand stiu, nu simt vreun impuls de a sarbatori o poveste cu un jack care l-a pacalit pe diavol sa urce in copac si fiindca n-a procedat cu onestitate, n-a mai fost primit in rai si fiindca l-a pacalit pe tartorul in persoana, nici viza de iad nu a primit-o, asa ca s-a ales cu o lumanare intr-un nap, ca sa tina mai mult lumina cu care se tot plimba prin intuneric. adica...ma intelegeti???
prefer sa ma amuz cu Ivan si pasol na turbinca, ciorti! n-o fi nici Ivan roman, dar macar cu povestea asta am crescut, face parte din formarea mea, am amintiri din perioada in care mi-a citit-o mama si apoi din perioada in care am citit-o eu si stiu si acum coperta cartii de povesti nemuritoare, vol 22.
si nu, nu propun o sarbatoare a lui Ivan, turbinca's day, cum ar veni. ziceam doar ca nici macar nu e spectaculoasa legenda din spatele Halloweenului, in asa fel incat sa o inghit mai usor.

deci nimic pe tema asta la atelier!!! clar!
in schimb, cererea publicului s-a manifestat in sensul asta. prin urmare, sarbatorim aceasta frumoasa zi de toamna cat mai romaneste cu putinta :)
la mine la tara toamna se scobesc dovleci si se fac felinare si stau copiii pe drum noaptea cu lumanarele aprinse, sa atraga fluturi de noapte. care or mai sta, ca acum tot ce e posibil sa prefere un film de groaza, ca deh, de cand cu cablu si net n-am mai vazut sotroane desenate pe strada si nici macar vreun teren de tenis de picior. ma rog, fiecare cu tineretea lui :)

sa revenim din nou. sambata, 30 octombrie, la atelierul nostru din str Madrid, nr 6, va asteptam piticii cu dovleci autohtoni, adevarati, nu d-aia de placinta, ca e pacat de ei :), sa-i transformam in felinare, sa-i desenam si sa le dam nume, trasaturi si lumina. pentru bunastarea generala, punem la bataie briose (de data asta comestibile, nu din ipsos) numai bune de ornat, sa aveti ce sa oferiti in cazul in care va bate vreun american la usa, sa va zica trick or treat :)

intamplarea se va petrece dupa cum urmeaza: 10-12 repriza 1 si 15-17.00 schimbul doi.
duminica idem. cum suna! poate facem un curs de facut oracole, peste vreo 10 ani s-ar putea sa ma imbogatesc cu un curs despre asemenea practici antice :))

PS: briosele vor fi reteta proprie, cu crema de dovleac (da, de placinta in cazul asta), in asa fel incat sa vorbim mai mult despre tipurile de dovleci si diversele lor intrebuintari.
PS2: nu uitati sa ii imbracati pe cei mici cu hainute care sa tina la tavaleala, ca ne murdarim rau, ca de obicei :)
PS3: briosele le ornam aici, nu instig la dezastre in bucatariile de acasa

personal si profesional

intotdeauna am fost o fire covarsitor de practica in comparatie cu latura teoretica.
m-am calit in fel si fel de medii si domenii, am fost educatoare, m-am indesat in clasicul stil al multinationalei, cu tot cu tocurile si managementul de rigoare, am planuit businessuri peste businessuri (), am purtat hainele de terapie in genti si scortoasele camasi elegante in huse (pe rand,evident) prin RATB-uri si am burdusit aparatele de taxat ale companiilor de taxi (sunt fan pelicanul de cand 1.4 ron era cel mai mic tarif, acum merg tot cu ei pt simplul motiv ca n-am alt numar si sunt irecuperabil obisnuita cu sictirul fetelor de la dispecerat. dar cum o sa pun mana pe alt numar vodafone usor de memorat ii parasesc, simt eu ca se poate si in conditii mai bune).

si iata ca a aparut copilul meu cel mai drag: ATELIERUL.
ei bine, probabil ca am mare nevoie de un sef :))


concluzionez ca sunt varza la toate capitolele. blogul isi taraste zilele de izbeliste in asteptarea unei noi postari (halal postare ce tocmai ii servesc dupa atata amar de asteptare), n-am mai trimis un mail civilizat parintilor de nu mai stiu cand, siteul usor fecundat probabil ca va mai avea mult si bine de asteptat, iar parintii care inca mai asteapta un semn din parte-mi probabil ca injura aprig printre dinti.

singurul capitol la care excelez este aprovizionarea cu materiale. zeci de pensule si pensulici, zeci de tuburi de acuarele, felurite paste, hartiute, bilute, lipiciuri si nu in ultimul rand, figurine din ipsos. multe, multe rau!

pentru ca am doua grupe care vin constant, nici nu-mi mai planific cursurile, intru cu copiii si ne apucam de treaba, ca doar pofta vine mancand :)

poze asa cum doar kev stie sa faca n-am, nici pe el nu mi-am amintit sa-l chem de cand cu programul asta pestrit, am doar cateva facute lamentabil cu telefonul ...

imi vine sa scriu ca aceasta ar fi, pe scurt, povestea profesionalului din mine. dar gresesc profund, pentru ca la mine profesionalul tasneste din rarunchii personalului, care se imbina fericit (?) cu profesionalul.

hai sa zic si ceva personal ce am in plus: o poala de nisip la rinichi. asa ca sunt la cura cu bere si pepene. pe rand, normal :) si cum pepenii nu prea se mai gasesc... fac si eu ce pot.

am gatit si acasa si la atelier si comestibile si nu prea, m-am jucat si am amanat schimbarile majore ce se impun pe toate planurile.




pana una-alta, o seara de duminica linistita va doresc si sper sa ne auzim ceva mai curand cu vesti bune!

si daca vreti sa aruncati un ochi in atelier (trebuia sa o zic si p'asta, nu puteam altfel), va stept in fiecare sambata si duminica (mai putin astea doua care tocmai au trecut, ca am avut rinichii in vacanta, la plaja proprie :)

cursuri gratuite

vestea buna este pentru aceia care au ezitat sa isi inscrie piticii si au amanat din diverse motive.

unii s-au gandit la bani, chiar spunandu-ne ca sunt cam multi...
inainte de a incepe cursurile din atelier am facut mai intai o analiza a tarifelor percepute in piata pentru activitati similare.
asa cum probabil parintii au observat, nu sunt foarte multe initiative similare. am incercat in aceasta privinta sa comparam materialele si temele oferite de noi, in raport cu suma oferita. in aceasta privinta costul stabilit de noi pentru o intalnire nu este mai mare decat suma ceruta in cadrul activitatilor de acest gen, desfasurate in acest moment in Bucuresti.

in schimb, am incercat sa ne diferentiem, sa cautam acel ceva care sa multumeasca parintii, sa bucure copiii, sa-i ajute sa obtina rezultate de care sa se mandreasca, sa-i tina la masa alaturi de prietenii pe care si-i fac la noi.
pana acum, cei care au considerat ca este o suma destul de mare, insa au venit, ne-au spus la final ca ne-au subestimat :) si ca intr-adevar acesti bani isi gasesc justificarea, ceea ce ne-a bucurat.

sunt destul de multe elemente incluse intr-un curs, de la chirie, pana la materiale mici, farfurii, creioane, pensule si altele, inclusiv mult timp petrecut la calculator, in fata masinii de cusut, in pregatirea salii inaintea unui curs, ca sa nu mai spun ce tambalau e intre doua cursuri, mai ales intre unul de gatit, dupa care trebuie sa curatam sala si unul de pictura pe sticla, cand trebuie sa schimbam sorturile, materialele, masa, muzica, atitudinea...

in privinta asta nu este deloc bussinesul anului, insa n-am vrea sa diminuam numarul de materiale, sau calitatea, sau atentia la detalii. bineinteles, suntem la inceput si ne asumam acest lucru, sunt extrem de multe lucruri pe care le invatam din mers, ceea ce consideram a fi universal valabil si nu cred sa fie vreun moment in care sa nu se mai intample acesta.

dincolo de achizitiile unui copil ca urmare a unei activitati artistice, cum ar fi pictura, consider ca este o diferenta intre o farfurie de unica folosinta pictata cu tempera si o farfurie din sticla, pictata cu acuarele speciale, finisata cu contur profesional...
actul in sine este relativ acelasi, pentru ca un copil de 5 ani probabil sesizeaza diferenta intr-o masura destul de mica, insa satisfactiile pe care le are ca urmare a reactiilor celor din jur la vederea unui astfel de obiect, ii confera mult mai multa incredere in propriile forte si posibilitati.

Antonia, una din fetitele de la Atelier, merge de cateva luni bune la judo. pentru a veni la noi in week-end a trebuit sa se invoiasca de la judo, unde a dus apoi farfuria si paharul pictate la noi, pentru a-i arata lui sensei ce a facut cat a lipsit.

nu stiu daca va puteti imagina entuziasmul si mandria cu care mi-a povestit ca a chemat-o sensei sa-i spuna ca are telente ascunse...
o gluma simpatica a unui adult, care a facut un compliment unei fetite, in fond. insa pentru ea au insemnat atat de mult cuvintele lui si mai apoi curiozitatea colegilor de la judo, carora nu le venea sa creada ca le-a pictat singura!

pentru astfel de detalii punem accent pe materiale speciale, pentru linistea copiilor am ales acest spatiu care le este cunoscut, seamana poate cu gradinita multora, atenuand mare parte din retinerea pe care o au cei mici atunci cand merg intr-un loc nou, unde toti adultii si copiii le sunt necunoscuti.
pentru cei care nu s-au gandit la bani, insa au considerat ca nu prea au ce avantaj sa le aduca aceste ateliere copiilor, as vrea sa amintesc doar cate ocazii sunt create de noi aici pentru a invata ceva nou.

nu intamplator bonetele si sorturile sunt facute din culori diferite, de dimensiuni diferite! va imaginati ca un copil ar trebui sa aleaga intre boneta rosie pe care si-o doreste, insa ii este mica si una potrivita pentru capsorul lui, dar albastra?
si acesta este doar un exemplu, putem continua cu locul ales la masa, cu situatiile in care ei au preluat exemplul altor copii si i-au ajutat pe cei mici. au invatat sa se complimenteze reciproc, sa se bucure ca un coleg a pictat acelasi model, in loc sa se incrunte ca "a copiat dupa farfuria meaaa!" :)

tintim motricitatea copiilor, atitudinea lor intr-un grup,dorinta lor de a se implica, de a incerca ceva nou, de a intelege ca un coleg mai mare poate folosi curatatorul de legume, insa el ar trebui sa accepte ajutorul meu, interventia unui baietel care povesteste ca el s-a zgariat cand era mai mic cu un curatator la fel, cooperarea lor, dorinta de a vorbi cu noi, de a se integra alaturi de cei mici, de a-si chema mai apoi parintii sa vada ce au facut ei alaturi de noi si de colegii lor.
nu ne propunem sa ii facem pictori, actori, fotografi, sculptori, bucatari, croitori, cantareti la finalul atelierelor.
ne propunem sa se insuflam convingerea ca pot face orice si-ar dori, ca pot incerca orice activitate, iar la final, daca le place, pot incerca sa aprofundeze si sa-si dezvolte un talent sau altul.
dar important e sa le placa sincer, sa capete curajul de a vedea daca sunt fericiti facand o activitate, sa capete certitudinea ca sunt sprijiniti sa incerce, sa ia in serios o activitate placuta, care trebuie inceputa si terminata, insa nu pentru nota, ci pentru bucuria de a lucra alaturi de ceilalti copii, pentru linistea ca n-au ce sa sparga in bucatarie, ca n-au ce sa pateze cu acuarele, ca nu e nimic daca sparg pe podea un balon plin cu apa, pentru zambet si pentru relaxare, pentru bucuria de a face.

de aceea, in aceasta saptamana, in zilele de luni, marti si miercuri, va invitam pe toti la atelier!
particioarea tuturor copiilor noi la primul curs din atelierul nostru este gratuita in aceste zile.
daca ati ezitat sa veniti datorita unui motiv amintit de mine, sau a oricarui altul, acum puteti face o incercare, care cred sincer ca va convinge!

prin urmare, marele anunt este acesta: in oricare din zilele de luni, marti si miercuri (16, 17 si 18 august), primul curs la care participa orice copil este gratuit.
reducerea pe care am anuntat-o inca de la inceput, de 20% pentru copiii recomandati de dumneavoastra, ramane valabila si se cumuleaza cu aceasta, in asa fel incat un copil nou inscris care vine alaturi de alti prieteni de-ai lui, beneficiaza de o reducere de 20% pentru fiecare, pe care o sa o aplicam la imediat urmatorul curs la care va veni (asta pentru ca primul, este asa am mai spus, gratuit).

va rog sa-mi trimiteti inscrierile cat mai repede, in asa fel incat sa pot mentine un numar redus de copii in fiecare grupa (maaaxim 7).
in aceste zile organizam cursul de gatit, de pictura pe sticla, de explorare senzoriala, de modelat lut si de reciclat materiale, prin urmare alegeti unul si dati-ne de veste!
programul il vom afisa in cursul acestei zile, deoarece astazi putem posta doar intre ateliere.

va astept cu drag pe toti si sper ca vestea noastra sa fie o bucurie pentru cei care au avut orice motiv sa ezite sa ne treaca pragul!

o zi frumoasa tuturor!

atelier

Dragii mei,

acum, ca am un ragaz de liniste inaintea cursului ce tocmai urmeaza, o sa va povestesc un pic despre atelierul nostru.

totul a inceput dintr-o idee, din dorinta noastra de a pune in aplicare unul din zecile de planuri pe care le visam cu ochii deschisi.

liceul l-am facut la clasa de teatru a liceului de muzica "Dinu Lipatti", pentru ca in clasa a 12-a sa iau o decizie destul de grea- sa nu dau la UNATC.
din momentul in care am decis asta si pana in clipa in care m-am gasit pe lista celor admisi la psihopedagogie speciala lucrurile s-au derulat cu o repeziciune uimitoare.
acum, cand derulez sirul evenimentelor, parca totul s-a intamplat atat de repede...am inceput sa fac terapie, l-am cunoscut pe Dan, ne-am mutat impreuna, acum lucrez cu o alta fetita, Ana... da, cred ca toate s-au intamplat cu un scop, altfel nu ar fi posibil ca toate evenimentele din aceasta perioada sa capate directii atat de diferite si sa fie totusii atat de coerente in desfasurarea lor in timp.

si iata ca m-am trezit ca imi place la nebunie ceea ce fac lucrand cu copii. am identificat cumva, in timp, ca am un talent pedagogic instinctiv, care ma ajuta sa directionez activitatile cu ei catre o finalitate pozitiva. normal, mai e mult de munca si trebuie multa experienta, insa acum, la masa cu copiii de la atelier, am atins culmea confortului:) e greu de exprimat cat e de bine sa faci ceea ce iti place, sa auzi povestile parintilor dupa ateliere, sa auzi cum un baietel doarme acum cu lingura de Ratatouille de la cursul de gatit, sa am libertatea sa fac cu ei orice activitate, sa aleg materialele pe care mi le doresc, sa lucrez cat de mult sau de putin simt eu ca e bine, sa ascultam muzica, sa ne jucam pe podea, sa vad privirea amuzata a lui Dan.

bine, acum nu e chiar totul poezie, am recitit paragraful si suna mult mai roz decat e. e vorba si de multa munca, de cautari, pregatiri, incercari, teste, cutii intregi cu bagaje, nervi, magazine care nu mai au pe stoc nu stiu ce... noroc cu Dan, altfel nu m-as putea descurca sub nicio forma. nu e el chiar genul care sa se joace cu copii, insa il bucura prezenta lor, nu rezista insistentelor mele de a mai lua si asta, ca uite ce draguta e...
el e mai chibzuit, mai calculat si mult mai organizat, eu sunt cea care se razgandeste in magazin, care nu rezista tentatiei de a lua inca ceva, gandindu-ma ce am putea face cu acel ceva impreuna cu copiii.

bucuria noastra e ca toata povestea asta creste. ca ne-am facut curaj si ne-am hotarat sa stabilim data primului curs cu o saptamana inainte, timp in care noi doi, alaturi de Kev si Marina, am pus totul la punct.
ca parintii care au venit cu copiii la noi au plecat zambind multumiti. ca aproape toti s-au intors, iar cei care nu au facut-o au fost ocupati/ plecati/ raciti.
nimeni nu ne-a dat un feed back negativ, desi am cerut o parere dupa fiecare intalnire, pana la urma ceea ce ne dorim este sa facem lucrurile cat mai bine, sa intampinam asteptarile a cat mai multi parinti.

si da, eu si iubitul meu am facut ca toate astea sa fie posibile. sunt mandra de noi si sunt mai mult decat recunoscatoare pentru ajutorul pe care l-am primit de la Kev si Marina, despre care am tot amintit pe aici, insa va trebui sa ii prezint mai pe larg intr-un post viitor.
Cred in ceea ce facem si sunt sigura ca lucrurile, odata urnite, se vor indrepta intr-o directie buna.

e un nou week-end, pe care-l incepem zambind, la gandul ca intr-o ora se vor revarsa rasetele copiilor, emotiile celor care vin pentru prima data, bitzurile parintilor, prietenia cu care imi intind mana cei care ma stiu deja.

pentru toate acestea si pentru parintii care nu s-au hotarat inca sa vina cu copiii la noi, dedic postul urmator, ca o veste buna de inceput de weekend si ca ocupatie placuta de inceput de saptamana!