ratatouille

nu stiu daca ati vazut filmul, e o adevarata sursa de inspiratie si merita fiecare minut petrecut in fata ecranului!

dincolo de personajul principal, soricelul Remy, care e cat se poate de amuzant, intreaga poveste are o morala simpla si utila: oricine ar putea fi...

am apreciat faptul ca, in ciuda faptului ca era un mare bucatar, la un moment dat a mai pierdut din stelele restaurantului, desi mi s-a parut deplasat sa moara saracul de inima rea dupa ce a pierdut-o pe prima...
parca prea contau niste amarate de stele. bine ca au dres-o la final, cand gateau extraordinar si erau apreciati de cel mai exigent client intr-un amarat de bistro. de fapt, cam astea sunt cele doua idei de baza (dupa parerea mea!): ca oricine ar putea fi (bucatar in film, insa e universal valabil pentru orice domeniu) si ca pana la urma conteaza ceea ce faci, nu unde, iar aprecierea este dincolo de stele, spatii selecte si clienti rafinati.

Foarte frumoasa poveste, frumos si conflictul dintre el ca membru al clanului de sobolani (ba chiar fiul conducatorului) si el ca si artist in cautarea unui loc al sau, chiar daca un pic excentric pentru cei mai importanti oame...pardon, soricei din viata lui.

si pentru ca nu stiu copil care sa fi vazut Ratatouille si sa nu se fi indragostit de imaginea talentatului bucatar Remy, micii mei prieteni de sambata viitoare vor primi cate un simbol al bucatarului, in speranta ca ii va ajuta sa lucreze cu spor, exact ca soriceii care gateau in bucataria restaurantului, alaturi de Remy si Linguini:


Sper totusi sa nu chitaie din cauza ei...

PS: eu chiar cred ca Remy intelegea ce ii vorbesc oamenii si le raspundea, pentru ca si pisica mea ma intelege, desi inca nu vorbeste. Insa intr-o zi, sigur se va intampla si asta!!!